„Și apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălțimea lui?”
Matei 6:27
Un teişor crescut sub deal, în depărtare, Odată blestema norocul de uitare, Aşa zicând:
Ce fericiţi stejarii sunt!
Din fire înzestraţi, Puternici ei şi nalţi, Văd lumea cea frumoasă, Aproape stau de soare; Iar eu, o, oartă ticăloasă!
Aici în depărtare Viaţa-mi am urât.
El bine n-au sfârşit Şi s-au stârnit furtună, vânt Şi cerul s-au întunecat Şi fulgerul au scăpărat.
Prin nouri tunetul se răsturna, trăsnind, Şi risipind Acei mai mari Stejari!
Iar teiul de sub deal era nevătămat.
Atunci el s-au trezit că este vinovat Şi mulţumind, au zis aşa către noroc:
Apărătorul meu! Eu de acum te rog Ca parte liniştii să dăruieşti tu mie Şi traiul depărtat, drept pravilă să-mi fie, Pentru că am văzut prea bine Că cei ce stau la înălţime, Măcar de sunt şi mari Şi tari, Dar pică la pământ De vânt.
Sursă: Teiul şi stejarii - Alecu Donici